Decizie fără precedent a României. Ministerul Sănătății a declanșat mecanismul de protecție civilă și cere ajutorul UE în criza imunoglobulinei

Decizie fără precedent a României. Ministerul Sănătății a declanșat mecanismul de protecție civilă și cere ajutorul UE în criza imunoglobulinei
Publicat: 06/03/2018, 09:07

„Având în vedere discontinuitățile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană, Ministerul Sănătății a luat decizia pentru declanșarea Mecanismului European de protecție civilă. Deciza a fost aprobată de premierul României. Declanșarea acestui mecanism se realizează în baza Deciziei 1313/2013 a Parlamentului și Consiliului European, în vederea asigurării cantității necesare de imunoglobulină umană pentru tratamentul pacienților români”, anunță Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă remis luni seară MEDIAFAX.

Minsterul Sănătății mai anunță că a informat Punctul Local Național al mecanismului european de protecție civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență despre această decizie și despre necesitatea ca această instituție să solicite sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru furnizarea în România a cantităților de imunoglobulină disponibile în alte state europene.

Demersurile pentru achiziționarea imunoglobulinei vor fi realizate de către Compania Națională UNIFARM SA, care va acoperi și costurile.

Discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piață a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar.

„În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătății în anul 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback pentru imunoglobulină prin adoptarea de către Guvernul României a Ordonanței de urgență nr. 100 /2017 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, de scutire de la plata contribuției trimestriale a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în prezent continuă criza de imunoglobulină pe piața din România, cu impact vital asupra vieții pacienților diagnosticați cu imunodeficiențe primare, boli auto-imune, boli neurologice etc”, mai arată Ministerul Sănătății.

„Am epuizat toate variantele de rezolvare pe termen scurt a lipsei de imunoglobulină în spitale, așa că am decis să declanșăm Mecanismul European de protecție civilă, instrument creat pentru a rezolva astfel de situații”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

În urmă cu două săptămâni, Sorina Pintea declara că 200 de fiole de imunoglobulină subcutanată pentru copii cu imunodeficiențe primare urmează să ajungă în țară la începutul lunii martie, precizând că zilnic se fac presiuni asupra producătorilor pentru livrarea acestor medicamente.

Mecanismul UE de protecție civilă acționează împreună cu finanțarea UE în domeniul ajutorului umanitar pentru a răspunde necesităților care apar în urma unui conflict sau a unei catastrofe, potrivit informațiilor de pe site-ul UE.

În prezent, mecanismul include cele 28 de state membre ale UE, plus Islanda, Muntenegru și Norvegia. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei este pe punctul de a-și reînnoi adeziunea. Turcia și Serbia se pregătesc să devină membre ale mecanismului și au semnat de curând acorduri în acest sens. Ofertele de ajutor ale participanților se adaptează la nevoile țării afectate.

Imunoglobulina este o substanță obținută din plasma sanguină umană. Această plasmă, în urma prelucării, conține anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×